Membrii Echipei
Departamentul de Proiectare 3D și Construcție:
Salutare! Mă numesc Matei și sunt liderul echipei RoboTitans. Sunt o persoana foarte curioasă și dorința de a învața mai mult m-a ajutat să identific probleme, să descopar noi oportunitați și să inovez. Sunt implicat în fiecare departament, de la partea de non-tehnic (comunicare, strângere de fonduri), până la partea de tehnic (proiectare, programare și construcție). Ca lider îmi asum responsabilitatea acțiunilor când este necesar și îmi recunosc meritele când ele sunt implicate.
Bună, numele meu este Dobre Luca și sunt liderul Departamentului de Proiectare și Construcție. Acesta este al treilea an al meu în echipă și pot spune că în acest timp am progresat foarte mult de la a învăța și a mă documenta la un nivel individual, la a le arăta recruților noi cum să lucreze în acest departament, lucru care m-a ajutat nu numai pe plan profesional, dar și pe plan personal și social.
Bună! Numele meu este Mara Dimitriu, sunt în clasa a XI-a la Colegiul Național „Sfântul Sava” și fac parte din echipa de robotică a liceului, unde ma ocup de Marketing și Proiectare. Îmi place să lucrez la proiectele mele personale cu Arduino și sa îmi aduc ideile mai aproape de realitate cu soft-uri de proiectare 3D. Am ales sa fiu membră a echipei pentru a-mi îmbogati cunoștințele din domeniul STEM, în special din cel al ingineriei, și pentru a-mi îmbunătăți abilitațile de lucru în echipă.
Salut! Sunt Robert, am 16 ani, sunt în clasa a X-a la Colegiul Național „Sfântul Sava” și fac parte din echipă de la începutul clasei a IX-a. M-am înscris pentru a descoperi ceva nou și am găsit o pasiune și o cale de viitor. Momentat ma ocup cu partea de proiectare și asamblare.
Bună! Mă numesc Coman Mihai Alexandru și sunt în clasa a XI-a la Colegiul National „Sfântul Sava”. Fac parte din echipa Gamma și mă aflu în Departamentul de Proiectare și Construcție. Consider că ambiția și pasiunea față de ce fac m-a ajutat foarte mult în munca mea.
Departamentul de Programare:
Bună! Mă numesc Matei Grigore, am 17 ani și sunt în clasa a XI-a la Colegiul Național „Sfântul Sava”. Eu sunt liderul echipei Gamma. Timpul pe care l-am petrecut în echipa de robotică m-a ajutat să îmi descopăr pasiunea pentru programare. De aceea, în cadrul echipei eu mă ocup în principal de partea de programare.
Salut! Sunt Victor și sunt elev în clasa a XI-a în cadrul Colegiului National „Sfântul Sava” din Bucuresti. Sunt în echipa Gamma de trei ani pe partea de programare și anul acesta am primit responsabilitatea de a fi liderul Departamentului de Programare.
Bună! Mă numesc Mara Moldovan, am 17 ani și sunt elevă în clasa a XI-a în Colegiul National „Sfântul Sava”. Sunt în echipa RoboTitans pe Departamentul de Programare, descoperindu-mi astfel această noua pasiune.
Salut tuturor! Mă numesc Bîrleanu Alexandru și programez roboții echipei noastre. Echipa de robotică nu mi-a adus doar experiență, însă cel mai important lucru învățat din această activitate este munca în echipă și prieteniile formate.
Salut! Numele meu e Dragoș Duduc, am 16 ani și sunt în clasa a X-a. De un an fac parte din echipa de robotică a Colegiului Național „Sfântul Sava”, iar în acest timp am legat prietenii noi cu colegii care îmi împărtășesc pasiunea, am învățat cum să lucrez în echipă și am descoperit multe lucruri noi despre programarea unui robot.
Salut! Numele meu este Boțocan Andrei, am 15 ani și sunt elev în clasa a IX-a la Colegiul Național “Sfântul Sava“. Am fost pasionat încă din copilărie de robotică și atunci când m-am înscris, am știut că această experiență mă vă ajuta să mă dezvolt și să acumulez cât mai multe cunoștințe în domeniul IT. Sunt
membru al echipei RoboTitans și ma ocup cu partea de programare a robotului.
Hei, eu sunt Tudor! Am 15 ani și fac parte din echipa RoboTitans, unde sunt un programator foarte iscusit. Îmi place domeniul calculatorelor și să rezolv cubul rubik. Atunci când întâmpin o problema, eu îmi dau toată silința să o rezolv și nu mă dau niciodată bătut.
Departamentul de Marketing:
Salut! Mă numesc Alessia Borangic și sunt co-liderul echipei RoboTitans. Pentru mine robotica este un mijloc prin care îmi pot exprima ideile și mă pot dezvolta, căpătând experiență în domeniu. Îmi folosesc atuurile pentru a-mi ajuta echipa, ceea ce mi se pare cel mai important lucru.
Hello! Numele meu este Sabina Luca și sunt co-liderul echipei Gamma. Anul trecut am fost primul meu an în echipă și de atunci robotica m-a ajutat să mă dezvolt pe mai multe planuri și mi-a deschis noi orizonturi, astfel descoperindu-mi adevăratele pasiuni.
Bună! Numele meu este Delia Iordăchescu, am 17 ani și sunt clasa a XI-a în Colegiul National „Sfântul Sava”. Fac parte din echipa RoboTitans de anul trecut, în cadrul Departamentului de Marketing. Sunt într-o căutare constantă de răspunsuri și modalități noi de a evolua, iar de cele mai multe ori găsesc ceea ce caut ieșind din zona mea de confort.
Hey! Sunt Delia, am 16 ani și dacă ar fi să mă descriu într-un singur cuvânt, acela ar fi „tenace”. Sunt o persoană foarte sociabilă, mereu deschisă la idei noi și iubesc să lucrez în echipă. Sunt activistă în toate domeniile care mă pasionează precum sistemul educațional, feminismul, schimbările climatice, știința și politica. Iubesc să citesc, să călătoresc, cățeii și muzica rock!
Bună! Sunt Raluca, am 16 ani, sunt elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Sfântul Sava” și fac parte din Departamentul de Marketing al echipei RoboTitans. Prin intermediul roboticii, am descoperit o nouă pasiune pentru domeniul STEM, am învațat nenumarate informații noi și am înțeles cât de important este lucrul în echipă.
Hei, eu sunt Irina! În echipa RoboTitans, rolul meu se împletește cu pasiunea - marketingul: sarcina meu este să redactez caietul tehnic și contribui la organizare. Am fost motivată să mă implic în robotică, deoarece apreciez oportunitățile pe care domeniul STEM mi le oferă în viitor, iar lucrul în echipă și implicarea în concursul FTC ma ajută să mă dezvolt în multiple planuri!